Știm cu toții că decesul unei persoane dragi, din familie, din rândul prietenilor sau cunoscuților reprezintă un eveniment nefericit, dar care ne face să ne amintim de cele mai frumoase momente petrecute împreună cu cel care nu mai este printre noi. De aceea, păstrarea unei memorii vii, curate și frumoase este o datorie morală pe care o avem și pe care ne dorim să o îndeplinim în cele mai bune condiții. În situația în care decesul s-a petrecut în afara țării, însă, procesul de repatriere poate fi unul destul de complicat și neplăcut, din cauza procedurilor și a legislației existente.
Există, din fericire, o echipă de oameni profesioniști și devotați, care se ocupă de pregătirea transportului internațional, dar și de repatrierea propriu-zisă în cele mai bune condiții. Astfel, SC REQUIEM SRL realizează întocmirea documentelor necesare, serviciile de îmbălsămare, pregătire și conservare a corpului celui decedat, asigurarea unui sicriu special pentru transport internațional, preluarea și aducerea acestuia în țară, la locația stabilită.
Alt advertorial SEO: Repatriere decedați – de ce ai nevoie de o firmă specializată?
Repatriere din Franța – aspecte specifice
Efectuăm repatrieri din majoritatea statelor aflate în Uniunea Europeană, inclusiv din Franța. Este important de știut faptul că în această țară există o reglementare conform căreia o firmă care nu are sediul în Franța nu poate opera servicii de repatriere decât în baza unei autorizații speciale, pe care SC REQUIEM SRL o deține de mai mult timp.
Ce ne motivează în asigurarea serviciilor de repatriere
Ne dorim să fim un sprijin real al familiilor îndoliate și să le ajutăm să își ia rămas bun așa cum se cuvine de la persoanele dragi care și-au pierdut viața în străinătate. Acesta este motivul pentru care suntem foarte serioși în ceea ce privește serviciile pe care le oferim. În același timp, dorințele familiei și apropiaților sunt atent ascultate și vom ține cont de fiecare detaliu, astfel încât procesul să se realizeze în conformitate cu cerințele clienților.
Următorul articol de citit: Rochii de damă – Cum să alegi varianta potrivită?
3 thoughts on “Repatriere din Franța în condiții optime”